Primarul comunei Călinesti, dl.Mihai Georgescu, a efectuat o vizită de lucru săptamâna trecută pentru a cunoaște atât bătrânii cât și stadiul lucrărilor aferente azilului de bătrâni din Comuna Călinești, instituție ce se află în subordinea Consiliului Județean Argeș.
Acesta a fost întâmpinat de Directorul spitalului dl.Marinescu Florin, care a ținut să facă o scurtă prezentare a lucrărilor de reabilitare ce au început încă din 2020 si care vor continua și în 2022 cu noi proiecte de anvergură ce au ca scop îmbunătățirea permanentă a calității serviciilor oferite de către această Unitate. Managementul implementat de către dl. Director Marinescu Florin iși spune cuvântul prin implicarea acestuia în a oferi bătrânilor noștri cele mai bune condiții în care să-si petreacă liniștiți anii înțelepciunii!
Vă reamintim că Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Călineşti acordă la nivel judeţean servicii medicale şi de îngrijire, precum şi servicii sociale persoanelor cu afecţiuni cronice, care, după caz, necesită supraveghere, asistare, îngrijire şi tratament medical.
Scopul serviciiloroferite este de a promova programe de intervenţie în regim rezidenţial pentru persoane cu afecţiuni cronice în vederea combaterii riscului de marginalizare sau excludere socială.
UAMS Călinești a primit în administrare, pe lângă spațiile utilizate, spații noi la subsol și parter, rezultând o suprafața totală de două ori mai mare față de suprafața inițială in care Unitatea își desfășoară activitatea medicală și administrativă.
Centrul rezidenţial asigură beneficiarilor un mediu de locuit sigur şi adaptat nevoilor acestora.
– Bătrânii trăiesc într-un mediu de viaţă sigur şi confortabil, au acces la spaţii comune suficiente, sigure, accesibile, funcţionale şi confortabile.
– Fiecare beneficiar deţine un spaţiu de cazare într-un dormitor/cameră personală.
Dormitoarele/camerele personale îndeplinesc următoarele condiţii:
- permit accesul facil al personalului pentru efectuarea tratamentului şi igienei individuale zilnice, după caz;
- permit accesul în fotoliu rulant (cărucior cu rotile), dacă starea beneficiarului o impune;
- dispun de spaţiul necesar pentru amplasarea mobilierului minim, respectiv o masă, un număr de scaune corespunzător numărului beneficiarilor, un dulap suficient de spaţios pentru păstrarea hainelor şi a lenjeriei personale a beneficiarilor, oglindă, lampă de iluminat;
- amenajările necesare (duşuri, săli de baie) pentru realizarea toaletei personale a beneficiarilor.
- Spaţii necesare depozitării obiectelor şi echipamentelor personale sunt disponibile în dormitoare. .
Unitatea dispune de medici, personal medical, de îngrijire si curățenie care asigură permanent monitorizarea si evaluarea beneficiarilor prin efectuarea tratamentului, supravegherea si ingrijirea beneficiarilor, atat din punct de vedere medical cat si igienic.
Pentru asigurarea tuturor acestor condiții de igiena si de confort si pentru a imbunatatii calitatea serviciilor oferite beneficiarilor a fost necesară efectuarea de lucrari si amenajare atat in spațiul vechi aflat in administrare cât și în noile spații primite in administrare cu finanțare de la Consiliul Judetean Argeș si din venituri proprii.
Pe lângă lucrările efectuate, saloanele, rezervele, cabinetele medicale, birourile au fost dotate partial cu mobilier nou (noptiere, mese, dulapuri, televizoare, paravane, fotolii si canapele), lenjerie noua. Ca și planuri de viitor unitatea își propune îmbunătățirea calității serviciilor atât hoteliere cât și de asistență medicală.
Felicităm toate instituțile implicate și ne bucurăm să avem un astfel de spital în Călinești !
ADRESA: Str. Dr. Ion Crăciun nr.484, Călinești
TELEFON/FAX: 0248-651.556
E-MAIL: uams_calinesti@yahoo.com









Last modified: 18/05/2022