Primăria Călinești

PRIMĂRIA CĂLINEȘTI

Județul Argeș

Întâlnirea primarului Mihai Georgescu cu E.S. domnul Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România

10/12/2021

“Astăzi am avut o întâlnire cu E.S. domnul Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, în cadrul unui eveniment pentru promovarea și creșterea cooperării economice și culturale între localitățile din România și Rusia. La eveniment au participat și adjunctul șefului de misiune împreună cu atașatul economic. Întâlnirea a avut ca scop identificarea de noi oportunităţi de cooperare economică şi culturală, care să ajute la dezvoltarea comunei Călineşti.

Am discutat despre proiecte comune de investiţii în agricultură, industrie şi turism; consolidarea schimburilor comerciale prin creșterea exportului produselor româneşti; disponibilitatea de a importa produse şi servicii din Federaţia Rusă, precum şi posibilitatea de a încheia parteneriate în domeniul turistic şi cultural între comunităţile din România şi Rusia.

Îmi doresc să ducem Călineştiul la un alt nivel prin colaborări externe şi prin vizite diplomatice frecvente. Este a doua întâlnire pe care o am cu un ambasador şi îmi propun să continui aceste vizite cu reprezentanţi ai diplomaţiei externe. Vom căuta oportunităţi de colaborare comune, metode optime pe care să le aplicăm şi, nu în ultimul rând, să împărtășim experiențe de succes.”

Declară primarul Mihai Georgescu.

Last modified: 10/12/2021

Comments are closed.

Translate »