Primăria Călinești

PRIMĂRIA CĂLINEȘTI

Județul Argeș

Întâlnire cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite !

10/03/2022

Dragi cetățeni,

Astăzi, primăria Calinești a fost reprezentată de doamna adminstrator Neacșa Mădălina la întalnirea cu E.S. doamna Mahrah Ali Al-Shya-Charge’ d’Affaires, Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România, în cadrul unui eveniment pentru promovarea și creșterea cooperării economice și culturale între localitățile din România și Emiratelor Arabe Unite

Întâlnirea a avut ca scop identificarea de noi oportunităţi de cooperare economică și culturală  care să ajute la dezvoltarea comunei Călineşti. Am discutat despre proiecte comune de investiţii în agricultură, industrie şi turism; consolidarea schimburilor comerciale prin creșterea exportului produselor româneşti.

Ne dorim să ducem Călineştiul la un alt nivel prin colaborări externe şi prin vizite diplomatice frecvente. Este a treia întâlnire pe care o avem cu un ambasador şi ne propunem să continuam aceste vizite cu reprezentanţi ai diplomaţiei externe.

Vom căuta oportunităţi de colaborare comune, metode optime pe care să le aplicăm şi, nu în ultimul rând, să împărtășim experiențe de succes.

Last modified: 10/03/2022

Comments are closed.

Translate »