Primăria Călinești

PRIMĂRIA CĂLINEȘTI

Județul Argeș

În weekend se lucrează!

25/06/2022

Comunitatea are nevoie de noi tot timpul, chiar dacă este final de săptămâna Administrația Locală nu se dezice de la activități.

Pe lângă oficierea de cununii, edilul comunei, domnul Mihai Georgescu, împreună cu echipa sa, au lucrat la finalizarea ultimelor pregătiri pentru inspecția de luni a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, de la Baza Sportivă din satul Vrănesti, un proiect pe care noua conducere l-a preluat, rezolvând toate erorile găsite pentru a nu pierde finanțarea.

Poate că cel mai important eveniment rămâne :

Susținerea sănătăţii mamelor adolescente și prevenirea maternității timpurii, proiect realizat prin partenetriarul semnat de către Primarul Mihai Georgescu și Asociația Salvați Copiii Filiala Argeș, reprezentată de doamna președinte Sima Dumitra.

Astfel, astăzi zece mame ( dintre care opt minore) au primit pachete cu alimente, produse de igienă, scutece de unică folosință și au fost consiliate pe teme medicale și de prevenire a maternității timpurii de către doamna asistent Alina Boboc, Cristina Negescu – coordonator proiect “Sens” și Cristina Tudor asistent social. În cadrul acestei acțiuni s-a alăturat și edilul comunei, pentru a identifica noi cazuri sociale, dar și pentru a cunoaște mai bine problemele cu care tinerele mame se confruntă.

,,Maternitatea timpurie continuă să fie un fenomen dramatic, a căror cauze sunt atât socio-culturale, cât și medicale. De aceea este vitală prevenirea acestora în comunitățile vulnerabile, acolo unde adolescentele nu au acces la educație medicală și la servicii medicale de bază. Este important în primul rând pentru că ne luăm angajamente majore, vom continua astfel de activități în Călinești.’’ . transmite edilul comunei, domnul Mihai Georgescu.

*Beneficiarele au semnat acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal și sunt de acord să publicam fotografiile.

Last modified: 25/06/2022

Comments are closed.

Translate »